Ionuţ Caragea

Promiscuitatea poetica si sindromul dictaturii pe atelierele literare

   Nu demult vorbeam despre doua ateliere literare cu nume de rezonanta : Agonia si Europeea. Spuneam atunci despre Agonia, site apartinând inginerului Radu Herinean si ajutat îndeaproape de preotul Paul Bogdan,  ca „este de departe cel mai cunoscut site si cel mai accesat de catre iubitorii de poezie. Din pacate este si printre cele mai slab cotate în ceea ce priveste nivelul calitativ al textelor. Însa, pentru un novice în domeniu, acest site poate reprezenta ciclul primar în arta scrisului si sansa de a se lansa mai departe... Marea atractie a acestui site o reprezinta recompensarea textelor mai reusite cu stele, recomandarile si numarul de comentarii primite (sau vizualizari). Acest fenomen a devenit obsesiv pâna la gradul de dependenta. Si, mai mult de atât, în sprijinul acestor obsesii, anumite grupuri de interes comun au gasit eficient comertul de tip: eu îti dau stea, tu îmi dai stea, eu îti comentez, tu îmi comentezi, eu te iubesc, tu ma iubesti... acest site devenind mai mult un iarmaroc literar, bâlci, bisericuta, un spectacol de drame shake-baby-shakespeare si nicidecum un site care sa filtreze cu adevarat creatiile deosebite.

 Spuneam despre siteul Europeea ca este un nume ce se vrea de prestigiu. Un nume ce vrea sa atraga respectul… Dar pe care, din pacate, „am descoperit în plus câteva fenomene si mai socante : atacul la persoana si vulgaritatea excesiva. De foarte multa vreme, pe acest site patronat de profesorul Ion Corbu si clona sa Emanuel Cristescu (nu stiu exact cine este clona si cine originalul), exista un individ cu pseudonimul Ecsintescu Virtual folosit cu buna stiinta pe post de Pit Bull. Am încercat timp de luni de zile sa înteleg marea dragoste a patronului pentru animale, de ce acest patron permite ca acest câine sa latre si sa muste pe oricine are curajul sa bata la portile literaturii. Am încercat si de fiecare data când cautam un raspuns, latraturile erau atât de insistente si josnice, chiar si pentru un animal chipurile de rasa, încât foarte multi autori nu au rezistat si au plecat dezgustati.
      Însa au fost unele persoane care si-au facut singure dreptate. Drept prin urmare, de sarbatori, am asistat la un atac devastator asupra siteulul Europeea, soldat prin stergerea tuturor textelor din baza de date. Comentam pe atunci : « Si daca pica serverul... mai sunt poet? ». Era o referire la vesnica discutie cu privire la scrisul pe suport fizic sau virtual. Era si o parere de rau pentru miile de texte pierdute definitiv de catre autorii credinciosi internetului si Europeei.
      Paradoxal, acest atac a avut efecte benefice. Pe de-o parte, patronul Emanuel Cristescu a înteles ca era necesar un regulament prin care sa-si stapâneasca odraslele, pe de alta parte câinele nostru îsi gasise o potaie pentru care manifesta o dragoste la ceva mai mult de patruzeci de grade cât avea sticla de votca pe care o slavea zi si noapte. Si uite-asa, siteul Europeea a devenit un balcon în care Romeo îi facea Julietei dedicatii erotice, înlocuind cuvintele vulgare cu puncte puncte si arâtându-i patronului ca si câinii pot fi animale inteligente, chiar daca dau mereu din coada.
      Reactiile nu au întârziat sa apara. Proteste la adresa limbajului porcos, proteste la nerespectarea regulamentului, toate acestea venite din partea unor oameni care voiau sa-si vada linistiti de creatiile lor, într-un mediu strict literar. De gura lumii, patronul Emanuel Cristescu a decis sa-si puna câinele în cusca si sa-l lege cu lantul. Cu avertismentul ca la prima abatere i se va scadea portia de mâncare si i se va pune botnita.
      Însa cât credeti ca au durat minunile? Câinele a reusit sa rupa lantul (sau i s-a dat drumul?) si a început din nou sa latre. Atunci am amintit patronului de avertismentul dânsului si raspunsul a fost pe cât de tacut pe atât de miraculos. Din ghenele Europeei au aparut toate potaile care rodeau si ele pe acolo la un os de celebritate.
      Probabil o sa vi se para amuzanta aceasta poveste. Însa, pentru un nume de asemenea rezonanta precum Europeea, ceea ce se întâmpla pe acel site este o rusine si o jignire adusa la adresa limbii române si a literaturii în general. Îmi pare rau de oamenii simpli, fara pretentii literare, care vor sa îsi posteze creatiile si sa se poata bucura cu adevarat de un mediu benefic activitatii lor. Un mediu în care sa evolueze, prin interactiune si respect, prin comentarii constructive.
      Din pacate, nu foarte multe persoane stiu sa utilizeze si sa exploreze internetul la maxim. Exista atâtea locuri în care ar putea posta dar prefera sa ramâna si sa faca jocul unor indivizi fara scrupule. Poate ca înca mai au speranta în suflet. Poate ca înca mai cred ca raul se poate îndrepta. Asa cum am crezut si eu. Raspunsul este, din pacate, evident : niciodata."
 
 As mai adauga ca, dupa mai multe luni, lucrurile nu difera cu mult fata de cum erau înainte. De gura lumii si prin efortul mai multor scriitori, printre care si Ioan Peia, userului Escintescu Virtual i-a fost redus nivelul de acces. Însa ce credeti? Sub ochii sefului Emanuel Cristescu, Ecsintescu îsi posteaza creatiile gretoase si atacurile la persoana folosindu-se de contul iubitei sale, IBG. În zadar au protestat userii, seful cel mare stie mereu sa se fofileze, postând texte prin care îndeamna la respectarea regulilor, el însusi, ca proprietar, nefiind în stare sa le aplice.
 Astfel Europeea a devenit un circ si ma întreb : oare distinsul profesor chiar asta a urmarit la înfiintarea siteului?
 
 Se observa ca aceste ateliere virtuale sunt marcate de personalitatea, interesul si scopul celor care le conduc. Un alt exemplu ar mai fi si siteul Hermeneia unde Virgil Titarenco se face ca ploua când unii dintre useri încalca regulamentul, în timp ce altii trebuie sa traiasca mereu cu frica în sân. În timp ce useri precum Andu Moldovan îsi dau în petec si cauta mereu o tinta pe care sa-si verse frustrarile. În timp ce creatiile de valoare sunt ignorate si la rubrica de recomandate stau mereu textele celor din consiliul Hermeneia.

 Concluzia? Atelierele literare sunt un spatiu în care proprietarii nu sunt decât niste mici dictatori care, rupti de realitatea înconjuratoare, îsi exercita abuziv si partinitor functia.

 Din pacate, tocmai datorita acestui lucru, exista o ruptura între cele doua lumi literare, a atelierelor de creatie si a revistelor si publicatiilor serioase, fie pe suport fizic, fie online.

 Tocmai datorita acestei rupturi, multi autori cu potential se vor pierde si vor fi absorbiti de marea mediocritate si marele compromis existent pe atelierele literare. Altii se vor pierde prin bloguri, nefiind în stare sa îsi mai depaseasca actuala conditie.

 Cert este un lucru. Atâta timp cât nu exista un mediu sanatos al atelierelor literare, care sa asigure tranzitia, trecerea de la stadiul de amator la cel de autor recunoscut, literatura româna va avea de suferit. Chiar daca românul, prin excelenta, este un poet, el va ramâne unul fara valoare.

20 octombrie 2008, Montréal